Laurenţiu I de Ciorna

Laurenţiu I de Ciorna

            O importantă personalitate din Banatul medieval a fost Laurenţiu I de Ciorna. Laurenţiu a trăit în secolul al XIII-lea și era din familia de Ciorna, ramură a neamului Oșlilor din Banatul Montan. Neamul său deţinea domenii vaste din Semenic și pănă în actualul judeţ Vâlcea. Strămoșii lui, ducele Beled, din neamul Arpadienilor, și soţia lui, fiica ducelui Kolan fratele ducelui Kean, din neamul Bor-Kolanilor, deţineau un ducat format din slavi și bulgari care cuprindea Ţara Haţegului, Ţinutul Pădurenilor și Nordul Olteniei. Numele neamului, Oșlu (Osl nemzetség), vine de la bunicul lui Laurentiu, Oșlu I cel Bătrân. Numele patronimic al familiei, de Ciorna, vine de la o localitate de pe Culoarul Timiș-Cerna, azi dispărută. Familia mai deţinea o localitate cu același nume, Csorna, în comitatul Györ, nefiind neobișnuit ca în domenii diferite ale acelorlași familii să se găsească aceleași nume de localităţi. Ramura bănăţană și-a legat numele de localitatea din Banat, iar cea care în cele din urmă a devenit familia Kanizsái și-a legat numele de localitatea din Györ. Nu cunoaștem exact contextul în care domeniul personal al acestui neam a depășit ducatul ancestral și s-a extins în partea montană a Banatului de azi, teritoriu locuit de valahi și aparţinând vechiului ducat vecin al Cenadinilor.

Blazonul neamului Oșlu

Ducele Kolan (centru) își căsătorește fiica cu prinţul Beled

Blazonul ramurii de Ciorna a neamului Oșlu

Șesul Ruscii, între Teregova și Rusca, judeţul Caraș-Severin, unde tradiţia spune că s-a aflat un castel, tradiţie păstrată mai ales de familiile descendente din nobilii Ciornești. O parte a șesului poartă denumirea de "Poartă", iar forma acestuia indică posibilitatea existenţei unei așezări fortificate de tip "szer", Arpadiana timpurie. Lângă, la consyrucţia Ifetului s-au descoperit artefacte medievale de luptă. Este un candidat bun pentru localitatea Ciorna, azi dispărută. În trecut șesul era înconjurat de apă și mlaștină pe trei laturi.

      Laurentiu era fiul lui Toma de Ciorna, fiu al lui Oșlu cel Bătrân și frate al banului de Severin Oșlu cel Tânăr (1230). Mama lui Laurenţiu pare să fie fost fiica lui Gyula I Kán voievodul Transilvaniei, din neamul Hermany, originar din Baranja.

Blazonul neamului Kán

      Laurenţiu a fost iniţial comite de Fehér și apoi de Bihor (1236-1238). În 1240 devine Paharnic Regal si Mai Marele Dregător al Grajdiurilor Regale. 

Două evenimente i-au marcat profund viaţa și ascensiunea politică a lui Laurenţiu de Ciorna: Marea Invazie Mongolă (1241-1242) și invazia bulgară a lui Constantin Tikh de la 1260.

Marea Invazie Mongolă asupra regatului Ungariei (1241-1242), miniatură din Cronica Ungariei a lui Ioan de Thurocz (1488)

      Mongolii au distrus teritoriul vechiului ducat populat de slavi și bulgari, al străbunilor lui Laurentiu, au produs mari distrugeri în Transilvania unde l-au ucis în luptă le voievodul Poșa de Șoimoș (bănăţan și el din neamul Bor-Kolanilor, originar din Csongrád și Baranja), apoi în Banat (Temișana) și în restul regatului. În contextul acesta, Laurenţiu a fost numit apărător peste întreaga graniţă, chiar extinsă am putea spune, fiind comite al tuturor comitatelor bănăţăne, comite de Valkó și voievod al Transilvaniei în cadrul intervalului 1242-1252.

Blazonul neamului Bor-Kolan, unul din cele trei neamuri ducale care erau în Banatul secolului

Pe această hartă, posterioară, se pot observa aproximativ în aceeași formă ca pe vremea lui Laurenţiu I comitatele Valkó/Walko (din Sirmia), Cenad, Arad, Timiș, Torontal, Caraș, Covin (din Banat) și partea bănăţană a Banatului de Severin. Se pot observa părţi din comitatele Fehér/Alba și Bihor/Bihar deţinute anteriormente de Laurenţiu I, precum și comitatele Ciongradului și Baranjei, fostele ducate ale Bor-Kolanilor, ultimul fiind comitatul de origine al neamului Kán.

      În urma invaziei bulgarilor asupra Banatului de Severin, de la 1260, din nou în ţara ancestrală a lui Laurenţiu, acesta a condus personal campania de alungare a acestora. Se spune că pe prizonierii bulgari i-a spânzurat de zidurile cetăţii Severinului, ca să-i vada ai lor de peste Dunăre. De data aceasta Laurenţiu a obţinut conducerea a ceea ce Nicolae Stoica de Haţeg numește "cele două Banate, unul de la Tisa la Cerna, iar celălalt de la Cerna la Olt", adică cele șase comitate bănăţăne și Banatul de Severin. Această autoritate s-a datorat în mare parte susţinerii lui Ștefan V, "Rex Iunior" care în 1260 se rebelase împotriva tatălui său Bela IV, și conducea independent Slavonia, Transilvania și Severinul.

Bela IV, considerat refondatorul regatului nostru după invazia tătară (miniatură din Cronica Pictată)

Sigiliu al lui Ștefan V

Ștefan V este încoronat ca "Rex Iunior", cu autoritate asupra Slavoniei, Transilvaniei și Severinului de către tatăl său Bela IV. În miniatura aceasta, din Cronica Pictată, o vedem și pe mama lui Ștefan V, Maria Lascaris, fiica împăratului bizantin de la Niceea.

Constantin Tih, ţarul Bulgariei, frescă de la mănăstirea Boyana

      De menţional că Laurenţiu a participat și la victorioasa bătălie de pe râul Leitha din 1246 a lui Bela IV  împotriva markgrafului Austriei Frederick II de Babenberg.

Căderea în luptă la Leitha a markgrafului Frederick II, miniatură din Genealogia Babenbergerilor lui Hans Part, redactată între 1489-1492.

      În 1263 este numit Vistier Regal de către Stefan V "Rex Iunior".

Fiul său, Laurenţiu II de Ciorna de asemenea va fi ban de Severin, Paharnic Regal și voievod al Transilvaniei. Nu se știe care dintre cei doi, cel mai probabil Laurenţiu I, a repopulat teritoriul vechiului ducat slavo-bulgar cu valahi originari din Banatul Montan, fiind practic descălecătorul fondator al actualelor ţinuturi ale Pădurenilor și Momârlanilor (Haţeg și Nord-Vestul Olteniei), egăturile populaţiilor pădurenilor și momârlanilor cu populaţia autohtonă a Banatului Montan fiind evidente și astăzi în muzică, port, tradiţii și limbă. Laurenţiu Maghister, cum il numește N. Stoica de Haţeg, fiind deci unul din descălecătorii care au contribuit la expansiunea populaţiei și limbii romanice pe actualul teritoriu al României.

Banatul Severinului pe vremea lui Laurenţiu I.

Blazonul Banatului de Severin, reconstituire după sigiliul banului Nicolae de Redwitz, din secolul al XIV-lea.

      Laurenţiu I este de asemenea strămoșul direct al multor familii bănăţăne prin stră-strănepoţii săi (fiii lui Ladislau de Ciorna, fiul lui Dominic de Ciorna "Valahul" ban de Severin, fiul lui Laurentiu II): Neagul, Stanislau, Carapath, Vlaicu, Nicolae, Ladislau și posibil Dan de Duboz.

Blazon Ungar de pe vremea lui Bela IV.

Crucea descoperită în zona Rusca-Teregova, judeţul Caraș-Severin, în domeniul familial de odinioară a lui Laurenţiu I de Ciorna.

Reprezentare fictivă a lui Laurenţiu I de Ciorna în tinereţe.

Vechiul blazon al Banatului de Severin pe Stema (propusă) Onorifică a Banatului de Severin (in spate sunt blazoanele Caransebeșului, Lugojului, Mehadiei și Severinului).

Vechile blazoane ale Banatului de Severin și ale neamului Oșlu-Ciorna pe Stema (propisă) a Banatului.

Ca surse puteţi consulta: N. Stoica de Haţeg "Cronica Banatului", Pesty Frigyes "Istoria Banatului de Severin" și Patriciu Drăgălina "Istoria Banatului de Severin" între altele.